Minunile
părintelui Arsenie Boca, duhovnicul care s-a teleportat din închisoare pentru a
merge la înmormântarea mamei sale
La 29
septmebrie 1910, în Vața de Sus, în judeţul Hunedoara, se năştea Zian Boca,
fiul lui Iosif Boca şi al Cristinei. 19 ani mai târziu, în curtea Liceului
„Avram Iancu", din Brad, şeful de promoţie al absolvenţilor din acel an,
acelaşi Zian Boca, planta, în cadru festiv, un gorun ce avea să se numească,
prin hotărîrea tuturor, „Gorunul lui Zian". Îi uimește pe toți prin
frumusețea sa sufletească și asceza sa. Rămas orfan de tată, despre care spunea
că l-a bătut "ca să nu mai pierd timpul", tânărul Boca mărturisește
că avea înclinații spre „științele pozitive". Ar fi vrut să urmeze
studiile pentru aviație, dar, din cauza sărăciei, a renunțat.
Așa că a
biruit " înclinația contemplativă", iar 1929 s-a înscris la Academia
Teologică din Sibiu. După absolvirea Academiei din Sibiu, Mitropolitul Nicolae
Bălan îl trimite, cu bursă, la Școala de Belle Arte din Bucureşti, pentru a se
pregăti ca pictor bisericesc. Tot aici va urma şi studii de medicină,
dezvoltând o pasiune pentru ştiinţe, ce-l va cuceri până la moarte. Încă din
timpul studenției i se spunea "Sfântul".
Hirotonit
diacon în 1935, iar în 1938 termină Belle Arte. Anul următor este trimis de
mitropolitul Nicolae Bălan în Sfântul Munte Athos, pentru a deprinde viața
călugărească. A stat acolo trei luni, iar acolo ar fi dat de un duhovnic aspru,
care i-a zis: „Mă, tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti
bun!". Tânărul şi-a spus în sinea lui: „Aici e de mine, la ăsta
stau!". Amintindu-şi relaţia cu primul său duhovnic, Boca avea să exclame
mai târziu, întrebat cum ar trebui să fie un călugăr: „Măi, nu toţi cei din lume
se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc... Unii dintre călugări
nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti... De vrei să te faci călugăr,
fă-te ca focul!".
Darul
vederii, la Muntele Athos
La Muntele
Athos a primit și darul vederii. Îi apare Fecioara Maria, care îl poartă prin
văzduh, în mijlocul unui munte unde se afla un mare sfânt rus, Serafim de
Sarov. Urcă apoi în munte timp de 40 de zile, postind și rugându-se și primind
inițierea spirituală de la acest mare sfânt rus.
Revine în
țară îmbogățit cu experiențe minunate și intră în obștea Mănăstirii
Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, din 1940,
este tuns în monahism, primind numele Arsenie. "Aici m-am trezit să fac
duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot", mărturisea Arsenie Boca.
În 1942 este
ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care
o renovează schimbându-i înfățișarea.
Rapid, faima
părintelui Arsenie Boca se răspândește în întreaga țară, devenind simbol al
Sâmbetei de Sus. Faima sa s-a datorat în bună măsură trăirii cu consecvență a
regulilor cele mai aspre ale monahismului. Tot mai mulți oameni vin să îl vadă
și să îl audă pe "Sfântul de la Sâmbăta",pe cel renumit ca mare
duhovnic.
Prigonit și
întemnițat de Securitate
Este
arestat, pentru prima dată, sub suspiciunea de legături cu legionarii, în 1945.
Dar este eliberat în absența unor dovezi clare. În mai 1948, este din nou
arestat și anchetat, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe
luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Pentru aceste bănuieli, cât și
datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o
lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.
Mitropolitul
Nicolae Bălan îl strămută de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie
1948, pentru a-l proteja. Securitatea continuă să îl hărțuiască, iar la 10
ianuarie 1951 este arestat din nou și dus la Ocnele Mari.
Datorită
influenței pozitive asupra deținuților, este trimis la șantierul Poarta Albă
din cadrul șantierului deschis de regimul comunist pentru Canalul Dunăre Marea
Neagră.
Minunile din
închisoare
Aici a avut
loc minunea prin care părintele a reușit să "iasă" prin zidurile
temniței, pentru a fi prezent la înmormântarea mamei sale. I se dau trei ore
liber, timp în care pur și simplu dispare, gardienii dând alarma. La exact trei
ore revine și, chestionat fiind de cei care îl păzeau răspunde că a fost la
înmormântarea mamei sale. Gardienii au sunat acolo și li s-a confirmat prezența
la înmormântarea mamei. Care avusese loc la Vața de Sus, la câteva sute de
kilometri de locul unde părintele era închis.
Se mai
spune, pe baza mărturiilor supraviețuitorilor temnițelor comuniste, că ușa
celulei sale se deschidea în fiecare noapte, astfel că un gardian trebuiea să
stea permanent în fața ei. Se spune că dispărea pur și simplu, întorcându-se
spre dimineață.
Preotul
Viorel Trifa a povestit ce știa de la un fost gardian, angajat la una dintre
închisorile la care fusese deţinut Boca. „I-au spus părintelui să le spună ceva
despre Dumnezeu, ca să-i facă să creadă. Şi părintele le-a spus că la al doilea
rând de porţi ale închisorii, se află două femei. Le-a descris, cu lux de
amănunte, ce avea fiecare în desagă. Cei doi gardieni au fugit şi le-au
scotocit femeilor în saci. La întoarcere, au reclamat la conducerea închisorii
că printre deţinuţi se află un părinte care vede prin ziduri."
Primul mare
semn dumnezeisc s-a arătat insa chiar după prima arestare a sa. Se spune că,
într-o noapte, monahul a fost scos din celula unde se afla, în arestul
Securității de la Hațeg, de doi milițieni brutali. Cei doi l-au luat de
subsuori, pe sus, în timp ce îl insultau și îl batjocoreau. Părintele i-a
iertat, dar mâna dreaptă a unuia și mâna stangă a celuilalt, adică exact cele
care l-au atins, s-au uscat în scurt timp. Milițienii au rămas infirmi pe
viață. Mulți credeau că minunile părintelui Arsenie Boca se săvârșeau prin foc,
iar cine îl atingea cu dușmănie, era ars de para focului Dumnezeiesc.
Este
eliberat, dar, pentru scurtă vreme. Prigoana continuă, astfel că, de Rusalii,
în septembrie 1955 este din nou anchetat și arestat. Securitatea nu reușește să
îi găsească o vină, pentru a-l închide mai mult timp. Așa că este pus în
libertate și se întoarce la Prislop. În 1958, după impunerea unui nou regulament
monahal, părintele Arsenie Boca și stareța Zamfira Constantinescu sunt nevoiți
să părăsească mânăstirea, iar maicile sunt obligate să intre în lume.
Mănăstirea devine cămin de bătrâni până în 1967.
Din acest
moment și până la moartea sa, în 1989, nu mai are voie să poarte haina
călugărească. Patriarhul Iustinian reușește însă să îl aducă la atelierele de
pictură ale Patriarhiei. Pentru a scăpa de teroarea regimului comunist și de
oamenii Securității, părintele Arsenie acceptă să lepede haina duhovnicească și
să o îmbrace pe aceea de mirean. Nu însă fără a renunța la stilul auster de
viață trăit în mânăstire.
Profețiile
de pe zidurile Bisericii Drăgănescu
Timp de 15
ani, din 1968 până în 1983, pe zidurile Bisericii Drăgănescu, de lângă
București, părintele pictează predicile pe care obișnuia să le țină, în fața a
mii de credincioși, la Sâmbăta de Sus. Iar duhul profetic al părintelui se
regăsește în toate creațiile sale de pe zidurile bisericii. După terminarea
picturii de la Drăgănescu, se retrage la Sinaia, alături de fosta obște de la
Prislop,.
La 29
septembrie 1989, maiorul de securitate Cocârlea Constantin propune scoaterea
din supravegherea informativă a ieromonahului Arsenie Boca. La 28 noiembrie
1989, părintele Arsenie Boca trece la cele veșnice.
A fost
înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989,
prorocind că aici va fi loc de pelerinaj. Mormântul părintelui Arsenie de la
mănăstirea Prislop reprezintă în prezent unul din importantele locuri de
pelerinaj din țară, zeci de mii de oameni venind în fiecare an, aici, pentru a
se ruga la Sfântul Ardealului, una dintre marile figuri duhovnicești.
