Profetii pictate in Biserica din Drăgănescu

Pe pojghiţa varului de frescă din pronaosul bisericii din Drăgănescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o începând cu anul 1968, părintele a strecurat inexplicabil câteva imagini premonitorii, neobişnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery. Deşi plasate vizibil pe cei doi pereţi laterali de la intrare, scenele respective nu sunt uşor de observat, părând a se dizolva până la contopire în multitudinea altor scene biblice importante: Învierea, înfăţişarea iadului şi a Cetei celor Drepţi. Oricât te-ai strădui, din întregul picturii nu distingi nimic, în afara unor chipuri biblice, desenate pe cât de canonic, pe atât de aparte şi de potrivit lirismului meditativ din arta părintelui. Biserica Drăgănescu nu e o sală de muzeu renumit, în care intri doar să-ţi domoleşti orgoliul sau curiozitatea intelectuală. La Drăgănescu trebuie să vii de mai multe ori şi să ai răbdare, cerându-i părintelui Arsenie să-ţi „arate”. După o vreme, cu alţi ochi şi altă stare sufletească, începi să vezi. Mesajul şi proorocia părintelui se află chiar în faţa ta. Cu litere de un roşu sângeriu, stă scris cuvântul: „Fărădelegile atrag pedeapsă pe pământ". Alături, într-o completare tainică şi complicat de simplă, apare desenul şi toată prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea modernă: de la terorism la modificarea genetică; de la globalizarea mondială la secularizarea new-age-istă a bisericii lui Hristos.

Multe se spun despre minunile şi profeţiile cuviosului Arsenie Boca. Unii sunt convinşi că părintele putea intra şi ieşi prin orice uşa zidită, aşa cum putea călători nestingherit prin aer, fiind prezent deopotrivă în temniţa de la Canal, dar şi la înmormântarea mamei sale, din comuna Vaţa de Sus, aflată în apropiere de Apuseni. Alţii se îndoiesc, considerând că toate acestea sunt exagerări venite din idolatrie şi nălucire sentimentală; că sfinţenia părintelui nu mai avea nevoie de asemenea efuziuni patetice de admiraţie şi pietism. Nici acum, după 20 de ani de la mutarea sa la cele sfinte, nu ştim prea bine dacă părintele a prefigurat cu adevărat ororile bolşevismului sau căderea lui Ceauşescu, căruia i-a transmis printr-un om al Securităţii că nu o să mai apuce anul 1990. Ceea ce ştim cu siguranţă este că părintele Arsenie avea darul „înainte-vederii”, dar niciodată nu făcea din asta prilej de uimire şi de spectacol printre credincioşi.

Dimpotrivă - atâtea cate erau, cuvintele lui profetice nu-ţi vorbeau în clar, ci te chemau discret la căutarea sensului rătăcit printre alte sensuri, aşa cum s-a întâmplat când părintele a prezis marile cutremure ale secolului XX, spunând că Bucureştiul „se va oua de două ori”, iar la a treia ouare, marele oraş va fi şters de pe faţa pământului pentru păcatele lui. Tot aşa, în ascunzişul tainei, părintele va rosti încă din 1940 o profeţie legată de ascensiunea comunismului, dar şi de înlocuirea lui cu o ispitire şi mai mare: „Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri o să dispară, dar va veni steaua cu şase colţuri, anarhia, şi va fi vai şi amar de lume (...) Asta va fi peste mulţi ani, şi nouă, Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi (...) Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei, câţi dintre cei drepţi au mai rămas. Căci după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi naimiţi (vânduţi duşmanului) şi abia atunci va începe o noua luptă, fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!”

Apocrife greu de datat şi, în acelaşi timp, ciudat de actuale, cuvintele părintelui par să ne certe. Degeaba ispitim viitorul în căutarea unor întâmplări uimitoare. Degeaba cercetăm amintirile făgărăşenilor care l-au cunoscut şi mergem în pelerinaj la Prislop, pentru a cere răspuns la crucea şi ţărâna mormântului. Adevărul e mult mai aproape de noi. Marele şi adâncul său discurs profetic se află chiar sub ochii noştri, la doi paşi de Bucureşti, într-o modestă bisericuţă de ţară. Acolo, în icoanele şi chipurile de sfinţi de la Drăgănescu, e răspunsul. Acolo trebuie să găsim mesajul şi cheia de înţelegere a spuselor părintelui. Aşa cum observa marele profesor de mistică teologică, Nichifor Crainic, părintele Arsenie a aşternut pe varul bisericii nu ipostaze şi scene biblice, ci predici fierbinţi, cugetări şi gânduri mustind de întrebări şi înţelesuri. Pe zidurile de catedrală ţărănească de la Drăgănescu, părintele a pictat crezul său, deopotrivă cu taina unui mesaj profetic, pe care nimeni - nici teologi, nici oameni de artă - nu au încercat până acum să-l cerceteze şi să-l înţeleagă.

Arsenie Boca-Ce ne cere Dumnezeu atunci cand nerugam?

O atentie interioara, ceea ce de fapt nu inseamna un efort eroic. Dumnezeu stieslabiciunile si neputintele noastre si nu ne cere imposibilul. El doreste numai ca atuncicand buzele noastre pronunta cuvinte de ruga, spiritul nostru sa se gandeasca la El, cavocea noastra sa fie ecoul inimii noastre. Aceasta este o atentie pur spirituala atunci candmintea, indiferent de cuvintele pronuntate, mediteaza asupra perfectiunii lui Dumnezeu.O atentie literala este aceea cand luam seama numai la cuvintele pronuntate si la intelesullor strict.O atentie materiala este aceea cand punem pret pe felul pronuntarii cat mai corecte si carene indeparteaza spiritul de Dumnezeu, legandu-l de impresiile materiale.Totusi, dupa sfaturile multor sfinti de seama, si aceasta rugaciune este placuta luiDumnezeu, daca are la baza ei veneratia si intentia de lauda adusa Lui.De multe ori, atunci cand nu mai simtim o placere in rugaciune, cand mintea noastra nuse poate concentra suficient, cand atentia ne lipseste, cand ne intristam, cand nedeprimam si intrerupem rugaciunea sub motivul ca nu suntem destul de apti pentru ea,amanand-o pentru alta data si asteptand sa ne vina dorinta de rugaciune, savarsim o maregreseala.Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec alimaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurintaadevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca peDumnezeu. Aceasta dragoste este adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare siincredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei,in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevaratadragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare turbura mintea / inimanoastra, intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza.Vointa nu are insa niciodata distractii cand nu vrea sa le aibe, ea cum le observa poate sale si alunge, sa-si intoarca gandurile si inima catre Dumnezeu. Daca totusi prezenta Luifuge de noi, aceasta inseamna ca El insusi o doreste tocmai pentru a ne lega si mai stransde El, pentru a ne demonstra ca fara El si lipsiti de El devenim incapabili, neputinciosi.Carapacea corpului nostru constituie o permanenta piedica in a trai mereu cu Dumnezeu,o renuntare la sublima fericire pe care o vom avea numai dupa distrugerea acesteicarapace. Atunci abia spiritul nostru va fi de-a pururi liber sa plutesca alaturi de Creatorulsau. Sa-l contemplam fata catre fata, “Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit”.De aceea rugaciunea copiilor, simpla, lipsita de ingrijorare si neincredere este cea maicurata rugaciune.Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este omortificare, o suferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de valoare decat practica neincetata a rugaciunii? Si fara a simti o sensibila consolare? Ce lepadare de sineformidabila este aceea de a se ruga fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreoatractie, ba dimpotriva, chiar o repulsie pentru rugaciune!Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala sirenuntarea la orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpuluiomenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este aceasta senzatie de abandonaretotala.“Parinte, de ce m-ai parasit?”Cine va putea indura pana la sfarsit aceasta senzatie de abandonare totala, aceasta lipsa de orice consolare sensibila si trupeasca, acela isi va mantui sufletul. Acest lucru esteformidabil cu neputinta de indurat si totusi, invierea lui Iisus ne da curajul, increderea si bucuria ca cel ce renunta la el totusi totalmente, acela ce nu-si mai cauta nici o consolaresensibila in minte, nici chiar in rugaciune, acela ce-si pune ultima nadejde in Dumnezeu,chiar cand pare parasit acela a invins moartea, acela voieste ce voieste Dumnezeu. Niciodata nu ne vom lecui de disperarea spiritului din timpul rugaciunii, prin ingrijorari sireveniri fortate. Daca insa nu dorim aceste distractii si disperari, nu le vom avea. Deteama lor ne pierdem si mai mult puterea spirituala.Cand dupa o rugaciune facuta cu efort si oboseala, constatam ca mintea noastra aalunecat permanent spre alte lucruri, este durerea ca ignoram puterea sacrificiului si caam fi dorit in mod egoist sa simtim o placere si o alinare in fundul inimii. Dar atunci candnu renuntam la aceasta dorinta, cand corpul nostru obosit nu permite sufletului sa seinalte, cand inima ramane uscata, iar buzele abia au puterea sa pronunte cuvintele care demulte ori nu mai au sens pentru noi, ah!, ce stare disperata. Dar ce sacrificiu simortificare totala...Sa ne rugam deci, sa inlaturam piedicile care constituie de fapt meritul rugaciunii.

 

Arsenie Boca despre rugaciune

A ne ruga înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudelenoastre, a-i expune grijile noastre si a-I implora ajutorul.A ne înălţa spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omeneştia tuturor atracţiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de culturăal fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului şi a spiritului trebuie înlăturată pentru a puteaconvorbi cu Dumnezeu şi a ne dărui Lui în întregime.

A aduce lauda lui Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că toată fiinţa noastră estecreată şi-I aparţine Lui.

Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntemopera Lui şi trebuie să ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredinţat-o El. Orice altscop am vrea să atingem în viaţa, în afara voinţei lui Dumnezeu nu ne va aduce decâtdezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creaţi cu un scop bine determinat de Creatorulnostru şi El ne-a pus la dispoziţie toate mijloacele ca să-l atingem. Pentru mântuireanoastră El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viaţă şidescoperitor al voinţei Sale. A fugi şi a ne eschiva de la cunoaşterea voinţei luiDumnezeu, în ceea ce priveşte sensul si scopul nostru în viaţa şi a ne făuri unul personaldupă aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la moarte veşnică. Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori ….să aducem cu laudele si mulţumirile noastre Celui cene-a creat si nu ne-a lasat pradă propriilor fantezii, conducându-ne in mod greşit, ci dincontră ne-a arătat clar si precis calea de urmat prin legile Sale. Mai mult ne-a trimis simodelul unic, minunat, născut ca şi noi din carne si sânge si având aceleaşi cerinţe ca alenoastre pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm.Cine îl are pe Iisus de model în toate acţiunile vietii lui, acela şi-a găsit sensul vietii şi pacea sufletului lui.

Recunoştinţa noastră faţă de Creator trebuie să fie nesfârşită.

Toate popoarele lumii,chiar şi cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, care este de fapt fonduloricărui cult religios.

 

A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv alrugăciunilor noastre.

Acest corp care deşi este o capodoperă a Maestrului Creator, totuşiîn urma neascultării faţă de voinţa Stăpânului şi-a pierdut starea de fericire veşnică încare a fost orânduit la început şi pe care altfel ar fi putut să şi-o păstreze. Uneltirilediavoului însă l-au determinat să-şi satisfacă dorinţele şi poftele personale călcând voinţasi porunca Creatorului, aşa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca o moştenitoarecredincioasă a primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act deneascultare al omului a intrat în lume moartea şi suferinţă. Corpul nostru se zbuciumă înzadar, căci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie să aibă loc.Ferice de cei ce-şi descoperă sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentăcă în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această comoară ce nu va pieri odată cu trupullor, ci din contra, întocmai ca un prizonier captat în lanţuri, e dornic de adevar şi delumină, suspină după revenirea lui la prima stare de fericire si simte că aceasta se vaîntâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie.Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a facut invocarea ajutorului Sau in lupta cumateria corupta din noi, este singura noastra cale sigura de urmat si singura consolare.Rugaciunea devine familiara si usor de facut atunci cand este zilnica, puterea obisnuinteiii da usurinta.Trebuie sa-L consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu El in mod sincer,fara falsitate si sa ascultam in tacere ceea ce El ne raspunde intotdeauna in constiintanoastra. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte in cererile noastre atunci candvenim la El sinceri si cu inima deschisa, asa cum o doreste El.

 

Arsenie Boca despre spiritualitate

Arsenie Boca a spus:Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre

Părintele Arsenie despre romani

Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!”

Părintele Arsenie Boca a fost şi este un sfânt

Părintele a fost şi este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-1 cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”

La înmormântarea PărinteluiArsenie

Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea PărinteluiArsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne!» – Lc.23, 30). Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista.

Arsenie Boca despre America

Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi 1-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo – prin America – şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din „11 septembrie”).

Arsenie Boca despre lucrarea deavoleasca

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste

Arsenie Boca despre moarte

Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei

Arsenie Boca despre Bucuresti

Părintele: „Bucureştiul are să, fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul – oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne „piatră peste piatră”! ). Să nu vă .fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi – nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare.

Arsenie Boca despre plecarea din tara

Un cumnat, Ovidiu, a fost închis, pe vremea lui Ceauşescu, pentru trecerea frauduloasă a graniţei. Am fost cu sora mea, Nela, la Părintele Arsenie ca să-i spunem. Părintele ne-a zis: „Să-i pară bine că n-a fost puşcat“. Apoi s-a întors către lume şi a zis: „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.

Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.

Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte.

Prorociri Arsenie Boca despre comunism

Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă fântână, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: „Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism – ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă – numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-­a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui”. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)

Arsenie Boca-inceputul

Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic roman al secolului XX. La mormantul sãu de la Manastirea Prislop din Tara Hategului, se perinda zilnic sute de pelerini. Anual, la 28 noiembrie, peste 10.000 de oameni sunt prezenti la slujba de pomenire a celui care, chiar fara a-l fi cunoscut direct, le-a schimbat viata. Duhovnicul s-a nascut la 29 septembrie 1910, in satul Vata de Sus din Tara Zarandului si a fost botezat cu numele Zian Valean.

A studiat la Academia Teologica „Andreiana” din Sibiu, pe care a absolvit-o in 1933. In Vinerea Izvorului Tamaduirii, dupa Pastile anului 1940, a fost tuns in calugarie la Mãnãstirea Brancoveanu – Sambata de Sus, primind numele Arsenie. Ca preot, duhovnic si staret, va incepe cu putere si duh apostolesc si chiar prorocesc, miscarea unica de la Sambata, de redesteptarea religioasa si morala a credinciosilor.

Scenariul radiofonic dupa care a fost construit spectacolul porneste de la marturia preotului Nicolae Streza, ucenic al Parintelui Arsenie din 1942, care in vara anului 1947 a participat alaturi de alti 100 de tineri studenti la tabara duhovniceasca organizata la Manastirea Brancoveanu. Timp de doua saptamani, in perioada postului Adormirii Maicii Domnului, Parintele Arsenie le-a expus si comentat capitole din cartea “Cararea Imparatiei”, lucrarea sa capitala.

 

Manastirea Prislop-Mormantul lui Arsenie Boca

Aflată la 13 km de Haţeg am descoperit Mănăstirea Prislop ca o adevarată poartă spre rai. Drumul destul de greu până la mănăstire este dat repede uitării odată ajuns la poarta acesteia.Mănăstirea propriu-zisă, veche de 500 de ani, adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Întrebând-o pe măicuţa care avea rolul de ghid, unde este aceasta icoană, am primit următorul răspuns: în sufletele voastre. Maica Domnului este prezentă oriunde şi ne putem ruga la ea oricând. Pe lângă aceasta mai sunt prezente şi icoanele pictate de părintele Arsenie Boca, de numele căruia se leagă renaşterea acestei mănăstiri vitregite de soartă, icoane care sunt diferite de toate picturile bisericeşti deoarece sunt foarte luminoase. Culorile folosite sunt extrem de deschise şi induc o stare de înălţare către cer. Din păcate nu am reuşit să le imortalizez deoarece fotografiatul este interzis în interiorul mănăstirii, dar din fericire le-am păstrat în suflet.De la mănăstire porneşte către deal un drum care duce la cimitir, un cimitir aparte deoarece este extrem de curat, de luminos, un cimitir care nu îţi dă fiori ci, în mod surprinzător, o stare de linişte şi, poate , de înţelegere a faptului că suntem trecători cu toţii pe acest pământ. Aici sunt îngropate măicuţele dar şi părintele Arsenie Boca.

Părintele Arsenie avea darul de a citi trecutul, prezentul şi viitorul oamenilor, dar şi de a vindeca prin puterea lui Dumnezeu. Sunt mulţi oameni cu boli grave care au fost vindecaţi de părintele Arsenie atunci când trăia, însă şi după moartea acestuia atingerea crucii de la mormântul său şi credinţa în puterile părintelui continuă să facă minuni.De la cimitir poteca se continuă către o peşteră săpată în stâncă de un călugăr, peşteră în care se refugia şi părintele Arsenie, uneori chiar si pentru câteva săptămâni, fără hrană, purtând cu el numai Biblia. Urcând către cimitir oboseala îşi spune cuvântul, dar după un popas la mormântul părintelui Arsenie, aceasta dispare ca prin minune şi drumul anevoiois către peşteră pare un joc de copil.