Despre spovedanie:Orice gunoi trebuie măturat. Îl mături în funcţie de conştiinţa ta, cât vrei să fi de curăţit. Hula - terminologia unei huliri a fost primită vreodată cu voia acceptată sau plăcută şi pe parcurs nu te-ai curăţit de acest gând canoneşte şi se ţine scai de tine.
Pe baza lucrurilor necurăţite îngăduie Dumnezeu să fi pălmuit ca să te pocăieşti. Lacrima este simbolul pocăinţei, e preţuită şi nu se pierde.
În patericul de la Kiev, întâmplarea cu cel ce şi-a adunat lacrimile înainte de moarte într-un vas arătându-le la judecata particulară. Îngerul i-a adus aminte că are mai multe lacrimi vărsate decât cele adunate în vas şi le-a vărsat toate peste mormântul lui de unde lacrimile s-au urcat ca un fum de tămâie la cer şi ca semn al pocăinţei lui.
Lacrimile, dar a lui Dumnezeu: La bătrâneţe se împuţinează.
Cartea „Nevoinţele smeritei rugăciuni” şi atenţie călugării indieni zic că cine nu poate fi atent la gândurile minţii lui, nu are ce căuta în călugărie.
Războiul nevăzut e încurcat pentru că eşti luat prin surprindere, când nu eşti atent cu mintea. În loc să fim atenţi la greşelile noastre, ne alunecă gândul de la „Doamne Iisuse…” şi suntem atenţi la greşelile altora.
Atenţia trebuie să fie intravestită (în interior).
Cuvântul viu este mai bun decât banda magnetică pentru că emană o energie care vă repară, vă linişteşte, vă luminează şi vă lămureşte.
