Neindoielnic,
parintele isi cunostea sfarsitul. Ucenicul sau, Preasfintitul Daniil,
episcopul ortodox din Varsetul Voivodinei, isi aminteste ca, in
decembrie 1988, la ultima lor intalnire de la Prislop, parintele a plans
pentru prima si ultima oara, in fata obstii adunate sa celebreze
apropierea sfintelor sarbatori de Craciun. Anul urmator, in prag de
iarna, parintele va cadea nemiscat la pat si se va stinge sfielnic si
tacut, ca palpairea unei lumanari suflate de boarea unui vant. Nimeni nu
poate sti cui anume ii erau adresate lacrimile de la Prislop. Cu
siguranta, era un semn de despartire, dar si de intarire a ceea ce se
spune ca profetise pentru ultima oara poporului roman, cu putin timp
inainte de caderea comunismului: "Imi pare rau pentru voi. Frica e de la
diavol... Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va
vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti...
Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum incepe timpul mucenicilor".Parintele Arsenie trebuie sa se fi despartit de noi cu regret si amaraciune. Nu numai ca vedea in duh ce o sa ni se intample, dar ne iubea pe toti atat de mult, incat ar fi vrut sa-i puna pe fagaraseni, dimpreuna cu tot poporul credincios, intr-o icoana a neamului romanesc, intruchipata sub forma unui taran simplu si imbracat in in, ce sta in rugaciune cu bratele spre cer, ca Moise pe munte, avand deasupra culmile carpatine, pe care se ridica crucea de pe Caraiman, cu o ceata de cuviosi dincolo de zare, sub profilul celor trei mari lacasuri ale neamului: Cozia, Voronet, biserica de lemn a lui Horea.
In cei aproape 80 de ani ai sai, parintele nu a mai avut timp sa ne lase decat niste insemnari si niste schite, desenate infrigurat in minuscula sa chilie de la Sinaia. Cercetandu-le cu atentie, vom descoperi cu uimire ca, in recluziunea meditativa de la Draganescu, parintele nici nu a profetit si nici nu a transpus dogmatic Scriptura in desene, ci a incercat, dupa cum singur recunoaste, sa picteze ceva mult mai important: zborul si tacerea. E limpede ca nu poti sa-l iubesti pe Dumnezeu si sa I te apropii cu o catime macar, daca nu esti un pic vizionar si poet, daca nu repeti si nu crezi odata cu parintele ca prezentul nici nu ne domina si nici nu ne apartine. Atunci cand ne ocupam prea mult de el, prezentul e o iluzie si o capcana. Sa nu-l preamarim niciodata. "Prezentul", spunea cuviosul Arsenie Boca, "e doar viitorul trecutului”.''
