Tot spaţiul ocupat odinioară de moarte e
deţinut azi de boală şi de infirmitate. S-au redus bolile
infecto-contagioase prin măsurile medico-preventive, au sporit în loc
cele degenerative şi afecţiunile cronice ale pielii şi ale sistemului
nervos, circulator, digestiv şi respirator; pe urmă cancerul, bolile
dentiţiei şi bolile ereditare. Boala încleştează umanitatea în suprafaţă
şi în adâncime, cantitativ şi calitativ; Asta o spune un profesor de
medicină (M. Kernbach).
Nu vorbesc de
cei ce ajung în spitale, străpunşi de una sau mai multe din cele peste
800 de feluri de cleşti ai bolii. Ce curios e numărul! In bolile
spiritului, numai deviaţia în materie de credinţă pe bază de Biblie, a
dat până acum 800 de secte religioase [800 în 1946, acum cca. 3000].
Contagiunile spiritului, în totalitatea lor, sunt pur şi simplu
nenumărate. Câte capete atâtea non-sensuri! Lucrul cel mai imposibil
din lume ar fi o unificare a minţilor. Fiecare e unic în lume; de-ar
învia toţi oamenii de la Adam până la sfârşitul lumii, n-ai să găseşti
doi oameni identici. Aceasta e genetic adevărat. Diferenţierile astea
dezechilibrate, din ce în ce mai prăpăstioase, creează haos între
oameni, creează metereze de război, creează mizerie, creează chingile
iadului, care strâng viaţa, de-o frâng.
Lazării
de la porţile bogaţilor nu ridică o pretenţie, ci o răbdătoare
rugăminte. Bogaţii ăştia sunt ei sănătoşi la minte? Le-a zis Dumnezeu
"nebuni" pe degeaba? Căci acestor două feluri de oameni le-a zis
Dumnezeu nebuni: celor ce leapădă pe Dumnezeu şi celor ce leapădăpe oameni din inima lor.
De fapt, nu mai sunt buni decât să facă din viaţa celorlalţi un iad.
Ura, această desfigurare spirituală, face mii devictime, căci stinge pe
Dumnezeu şi din ochii celorlalţi. Ura îşi ridică împotrivă şi mai mare
ură, atât a oamenilor cât şi a lui Dumnezeu.
Ea
e un climat al mediului viciat, o viforniţă, o boare a haosului. Ea
face din viaţa aceasta o anticameră a iadului. Acesta e mediul exterior.
Să zica mediul social? Mediul: cu acestea pricepem ce pot să dea
variabilele vieţii, netezite de iubire, sau desfundate de ură.
Configuraţia persoanei umane nu e determinată numai de elementele
eredităţii, ci şi de elemenetele mediului. Omul, aşa cum e, e rezultatul
interferenţei dintre cei doi factori. Ereditatea nu fixează poziţii
fatale, din care nu putemie şi, ci limite mai mult sau mai puţin fixe,
după cum e vorba de o însuşire sau alta, în cadrul cărora mediul ne
fixează poziţia.
Energia
de creştere şi orânduire a configuraţiei nu apare în mod automat în
cromatină, ci ca o reacţiune a cromatinei faţă de un diferenţial al
mediului. Viaţa şi organismul nu sunt o simplă actualizare a
virtualităţilor native date în sistemul genezelor, ci un rezultat al
interferenţei dintre aceste virtualităţi şi mediu, în care configuraţia
genezelor se dezvoltă. Surprindem la mijloc şi un mic cerc vicios, dar
real: structura genezelor atârnă de mediul - de toate mediile - în care
s-au configurat; iar dezvoltarea lor în filogeneză atârnă, pe lângă
acestea, şi de toate configuraţiile mediilor viitoare, din tot parcursul
creşterii. Desigur că şi ideea aceasta nu poate fi împinsă până la
absurd; dintr-un ou de muscă nu poţi ajunge la un pui de găină.
Acţiunea mediului are margini, şi încă bine definite, totuşi destul de
elastice ca să ne permită - zic specialiştii - ca printr-un mediu
dirijat să obţinem o muscă numai cu un ochi, sau cu trei ochi. A
denatura firea e uşor, mult mai uşor, decât a scoate denaturarea
introdusă în fire. Cu alte cuvinte, putinţele de dezvoltare, pe care le
închide sistemul genetic, nu se reduc niciodată numai la una singură, ci
la mai multe,chiar foarte multe. Din acestea foarte multe, mediul
totdeauna alegeuna singură.
Cu treaba
asta, a mediului dirijat, s-a angajat educaţia; aceeaşi datorie o au
religiile. Câteodată însă vin vremuri când pare că se năruie stihiile; -
cine mai poate dirija furtuna? De multe ori haosul îl anunţă prima
celulă a mediului: familia necreştină.
(Pr. Arsenie Boca - Cararea Imparatiei)
