“Romania e singura tara in care succesul nu are succes”

         Spun unii ca parintele Arsenie nu a fost un disident, un luptator pe fata contra regimului comunist. Atunci, de ce era haituit, interzis, considerat o primejdie publica? Din dosar nu rezulta ca i s-ar fi propus colaborarea (oricum nu ar fi acceptat). In schimb, pana dupa 1965, in mai multe reprize, anchetatorii il iscodesc cu tot felul de intrebari: ce parere are despre socialism, despre situatia politica din Panama, din Cipru, din Vietnam? Ce parere are despre telepatie sau paranormal, despre Arhanghelii Mihail si Gavril?  Grosolan si fara metoda, Securitatea voia sa intre in intimitatea parintelui, sa-i cunoasca resorturile de gandire, sa-si explice cumva forta spirituala si darurile teribile pe care le avea.

Pus de-a valma, cu felurite scrisuri si fara nici o ordine cronologica, dosarul lui Arsenie Boca se poate rezuma doar la un cuvant: o panda continua. La toate ispitirile si capcanele intinse, parintele a raspuns senin, bland ca porumbelul si viclean ca sarpele. Sarac si nelegat de nici o patima, nu a lasat loc nici unui santaj. Acelasi mereu, neschimbat si vorbind de la Dumnezeu, parintele va arata intr-un singur loc ca il doare. Intr-o nota informativa din 28 martie 1967, sursa arata ca Arsenie Boca a cerut Patriarhului sa revina la Prislop. “Tine sa se duca acolo, pentru ca socoteste ca acolo este nevoie de el, in acel punct unde se intretaie influentele catolice si maghiare, ca el, fiind un bun roman si un bun ortodox, va aduce reale servicii Bisericii stramosesti si tarii prin munca sa.” Cererea a fost bineinteles refuzata. Parintelui nu-i va ramane decat dorul de Prislop si o dorinta testamentara - sa fie ingropat acolo, in tinutul Hategului, in inima tarii.
         Cu o rabdare de sfant, Arsenie Boca nu si-a tradat niciodata legamantul si haina monahala, amestecandu-se in cele lumesti, in cele politice. Rabdator si resemnat, a indurat totul - si ateismul, si jignirile personale. Doar o singura fraza, preluata de la principesa Ileana, arata preaplinul de amaraciune, de suferinta interioara: “Romania e singura tara in care succesul nu are succes”.

Prin nedreptatile si umilintele la care a fost supus pana la sfarsitul vietii, in 1989, destinul parintelui Arsenie Boca e un martiriu crestin. Si totusi, in mod paradoxal, prin sarguinta Securitatii, biografia lui se implineste astazi. Din dosar aflam mai multe marturii de credinta, ba chiar si unele detalii biografice, cum ar fi bataia sora cu moartea pe care tatal sau (un om deosebit de aspru) i-a dat-o pentru ca pierdea timpul - un pacat imens, la intelegerea caruia nu ajungi decat tarziu, la batranete. Brusc, raul si suferinta se transforma in lumina. Ca nimeni altul, parintele a inteles. Fara durere, nu rodeste nimic. Fara cruce, nu e cu putinta mantuirea.