Spun
unii ca parintele Arsenie nu a fost un disident, un luptator pe fata contra
regimului comunist. Atunci, de ce era haituit, interzis, considerat o primejdie
publica? Din dosar nu rezulta ca i s-ar fi propus colaborarea (oricum nu ar fi
acceptat). In schimb, pana dupa 1965, in mai multe reprize, anchetatorii il
iscodesc cu tot felul de intrebari: ce parere are despre socialism, despre
situatia politica din Panama ,
din Cipru, din Vietnam ?
Ce parere are despre telepatie sau paranormal, despre Arhanghelii Mihail si
Gavril? Grosolan si fara metoda, Securitatea voia sa intre in intimitatea
parintelui, sa-i cunoasca resorturile de gandire, sa-si explice cumva forta
spirituala si darurile teribile pe care le avea.
Pus de-a valma, cu felurite scrisuri si fara nici o
ordine cronologica, dosarul lui Arsenie Boca se poate rezuma doar la un cuvant:
o panda continua. La toate ispitirile si capcanele intinse, parintele a raspuns
senin, bland ca porumbelul si viclean ca sarpele. Sarac si nelegat de nici o
patima, nu a lasat loc nici unui santaj. Acelasi mereu, neschimbat si vorbind
de la Dumnezeu, parintele va arata intr-un singur loc ca il doare. Intr-o nota
informativa din 28 martie 1967, sursa arata ca Arsenie Boca a cerut
Patriarhului sa revina la Prislop. “Tine sa se duca acolo, pentru ca socoteste
ca acolo este nevoie de el, in acel punct unde se intretaie influentele
catolice si maghiare, ca el, fiind un bun roman si un bun ortodox, va aduce
reale servicii Bisericii stramosesti si tarii prin munca sa.” Cererea a fost
bineinteles refuzata. Parintelui nu-i va ramane decat dorul de Prislop si o
dorinta testamentara - sa fie ingropat acolo, in tinutul Hategului, in inima
tarii.
Cu o rabdare de sfant, Arsenie Boca nu si-a tradat niciodata legamantul si haina monahala, amestecandu-se in cele lumesti, in cele politice. Rabdator si resemnat, a indurat totul - si ateismul, si jignirile personale. Doar o singura fraza, preluata de la principesa Ileana, arata preaplinul de amaraciune, de suferinta interioara: “Romania
e singura tara in care succesul nu are
succes”.
Cu o rabdare de sfant, Arsenie Boca nu si-a tradat niciodata legamantul si haina monahala, amestecandu-se in cele lumesti, in cele politice. Rabdator si resemnat, a indurat totul - si ateismul, si jignirile personale. Doar o singura fraza, preluata de la principesa Ileana, arata preaplinul de amaraciune, de suferinta interioara: “
Prin nedreptatile si umilintele la care a fost supus
pana la sfarsitul vietii, in 1989, destinul parintelui Arsenie Boca e un
martiriu crestin. Si totusi, in mod paradoxal, prin sarguinta Securitatii,
biografia lui se implineste astazi. Din dosar aflam mai multe marturii de
credinta, ba chiar si unele detalii biografice, cum ar fi bataia sora cu
moartea pe care tatal sau (un om deosebit de aspru) i-a dat-o pentru ca pierdea
timpul - un pacat imens, la intelegerea caruia nu ajungi decat tarziu, la
batranete. Brusc, raul si suferinta se transforma in lumina. Ca nimeni altul,
parintele a inteles. Fara durere, nu rodeste nimic. Fara cruce, nu e cu putinta
mantuirea.