Dacă strămutăm pilda cu locurile la nuntă în spiritul pildei cu nunta
Fiului de Împărat, găsim printre sfinţi întâmplări ca acestea: voiau să
ştie câte unii la ce măsuri au ajuns. Atunci Dumnezeu îi îndrepta la
sfinţi neştiuţi de oameni, dar mai ales neştiuţi în ochii lor, care
împlineau simplu poruncile lui Dumnezeu. Aceştia erau cu adevărat
smeriţi şi aceasta îi aducea înaintea lui Dumnezeu la un loc de frunte,
la nuntă. Ba, unii dintre aceştia erau trecuţi ca neîntregi la minte,
iar ei aveau o socoteală ascunsă, de-a aduna ocări care-i umileau cu
adevărat.
Însemnez aici cugetul plin de tâlc al unei femei simple: “De m-ar lăsa Dumnezeu numai să mă uit puţin în Rai şi-mi ajunge”.
N-avem siguranţa mântuirii în noi, în puterea noastră. Omului îi este
cu neputinţă aceasta: să-şi asigure eternitatea sa, veşnicia sa. Dar
este cu putinţă şi totul este cu putinţă numai la Dumnezeu.
Însă chiar de am fi siguri că Dumnezeu ne mântuieşte şi încă n-am
scăpat de primejdie, fiindcă această siguranţă nu s-a dat nimănui. “Cui i
se pare că stă, să ia aminte să nu cadă” (1 Corinteni 10, 12). De aceea
stăm improvizat, în nesiguranţă, în atârnarea milostivirii lui
Dumnezeu. Firea noastră încă nu este întărită ca ea să poată “sta”, “A
sta” este înălţarea care se corectează cu căderea. O cădere în umilinţă,
– convins de binefacerea ei – pe mulţi i-a folosit şi la mai mari
măsuri i-a adus decât pe mulţi dintre nevoitorii conştienţi de calea
sfinţeniei.
Foloseşte-te a te smeri pe tine însuţi. Dar când te smereşte altul
foloseşte-te şi mai mult. Când vom binecuvânta pe cei ce ne blestemă şi
ne vom ruga pentru cei ce ne fac nouă rău?
Parcă femeia, în simplitatea sa, a spus mai mult în puţine cuvinte, decât spun toate cuvintele.
http://orthomihail.wordpress.com
