Precum când merg la oaste, oamenii lumii lasă toată grija de acasă, ca să nu-i încâlcească în vremea ostăşiei, aşa şi nevoitorii mântuirii lasă toată grija lumii, pentru Împăratul cerurilor.
Dacă la intrarea în viaţă sunt de ajuns poruncile şi sângele
Mielului, pentru ajungerea desăvârşirii însă sfaturile evanghelice se
fac porunci. Sfaturile evanghelice sunt tot porunci pentru cine are
înzestrarea de a le îndeplini. Şi o au mult mai mulţi, după cum
întâmplările vieţii îi dovedesc, şi iarăşi înzestrarea aceasta şi-o
desăvârşesc mult mai puţini, din lipsa de povăţuitori desăvârşiţi.
Printre sfaturile evanghelice sau poruncile desăvârşirii cea dintâi e
lepădarea de lume. Cine se leapădă de lume nu mai stă la cumpănă, între
preţul lumii întregi, de i-ar da-o cineva toată în stăpânire până la
sfârşitul veacurilor, şi între preţul sufletului, curăţit şi strălucit
de slava lui Dumnezeu, în viaţa de apoi. Faţă de slava aceea, ale lumii
de aicea toate sunt gunoi. Lepădarea de lume e o convingere, pe care
poţi s-o ai şi în mijlocul lumii stând, precum poţi să n-o ai şi în
mijlocul pustiei petrecând. Dar cei ce se mântuiesc, toţi trebuie s-o
aibă.
