Când
vrea Dumnezeu să aducă asupra omului necazuri mai mari, îl lasă în mâna
îngustimii sufleteşti. Şi aceasta dă naştere în om la o putere mare de
trândăvie, prin care sufletul e sugrumat şi care-i dă gustul lumii. Şi
apoi se ridică asupra omului duhul ieşirii din minţi, din care izvorăsc
nenumărate ispite: tulburarea, mânia, hula cârteala, gândurile de
răzvrătire, mutarea din loc în loc şi celelalte asemenea lor. Iar dacă
mă întrebi care este pricina acestora îţi răspund: lenevirea ta. Şi
leacul este smerenia minţii. Smerenia poate să rupă gardul acestor
răutăţi. Smerenia trebuie căutată cu tot sufletul. Că pe măsura
smereniei tale ţi se dă şi răbdare în primejdiile tale. Şi pe măsura
răbdării tale ţi se uşurează sarcina necazurilor tale şi dobândeşti
mântuirea.